Romana | anto
1. A îndoi ≠ a dezdoi
2. A se îndoi ≠ a se dezdoi, a se îndrepta
|
dex98
3. ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. si refl. A face să devi
|
dor
4. îndoí (a strânge în două, a încovoia) vb., ind. si conj. prez. 1 si 2 sg. îndói, 3 sg. si pl. îndoáie, imperf. 3 sg. îndoiá, perf. s. 1 sg. îndoíi
5. îndoí (a dubla, a avea îndoială) vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. îndoiésc, imperf. 3 sg. îndoiá; conj. prez. 3 sg. si pl. îndoiáscă
|
nodex
6. A SE ÎNDOÍ2 mă îndói intranz. 1) (mai ales despre obiecte maleabile sau mlădioase) A căpăta formă de arc; a deveni curb; a se încovoia; a se curba; a se mlădia; a se arcui; a se coroia. 2) fig. A se face gârbov (de bătrâneţe sau de'
7. A SE ÎNDOÍ1 mă ~iésc intranz. A fi cuprins de un sentiment de neîncredere; a manifesta nehotărâre; a fi nesigur. /în + doi
8. A ÎNDOÍ2 îndói tranz. 1) (obiecte maleabile sau mlădioase) A face să se îndoaie; a încovoia; a curba; a arcui; a cambra; a coroia. Vântul îndoaie copacii. 2) A strânge în două (sau în mai multe) părţi, punându-le una peste alta; a
9. A ÎNDOÍ1 ~iésc tranz. 1) A mări de două ori; a face să fie de două ori mai mare; a dubla. 2) (lichide) A amesteca în două (cu altceva). /în + doi
|
sino
10. ÎNDOÍ vb. v. codi, ezita, pregeta, sovai.
11. ÎNDOÍ vb. 1. v. impaturi. 2. v. incovoia. 3. v. apleca. 4. a (se) cocosa, a (se) curba, a (se) încovoia, a (se) strâmba. (I s-a ~ de tot spinarea sub povară.) 5. a (se) curba, a (se) frânge. $(S-a ~ de mijlo
|
|
|
